Fericirea din lucruri mărunte, lângă lacul Titicaca

Călătoriile sunt în esență întâlniri cu locuri, oameni și cu poveștile lor de viață. Așa că ne-am gândit să împărtășim cu voi una dintre cele mai autentice experiențe pe care le-am avut în călătoriile noastre. Nu de alta, dar când se ivește ocazia, să o treceți pe listă!
Se știe faptul că în Peru sunt unele dintre cele mai tradiționale comunități din lume, însă ce e mai puțin cunoscut este că există sute de astfel de culturi unice pe teritoriul țării, care trăiesc după legi nescrise, delimitate de granițele naturale ale țării (munții Anzi, deșert, lacul Titicaca, jungla amazoniană). Iar partea cea mai interesantă pentru voi, dragi cititori, este că poți petrece timp în mijlocul comunităților de aici, așa cum am stat noi două zile cu localnicii Uros și populația Amantani de pe lacul Titicaca.

Nu vă gândiți că a fost ceva complicat să ajungem la comunitățile locale: am rezervat un tur, in care aveam incluse vizita la localnicii de pe insulele plutitoare Uros, un traseu cu ghid pe insula Amantani pe Vârful Pachatata la 4.100 de metri altitudine, o seară tradițională acasă la o familie de localnici și o noapte de cazare. A fost o experiență de pe Bucket List care a depășit cu mult orice așteptare!

Prima oprire a fost la una dintre acele populații inedite cum numai pe Discovery Channel găsești: localnicii Uros, urmași de băștinași din Amazon care trăiesc de peste 200 de ani pe niște insule plutitoare făcute de ei din totora (un fel de papură care crește pe lac). Imaginea celor peste 60 de gospodării cu bărcuțe parcate la intrare, tot din totora bineînțeles, și a localnicilor îmbrăcați tradițional e în sine o experiență inedită.

Am petrecut câteva ore cu populația Uros, timp în care ghidul ne-a explicat cum trăiesc ei, ne-am costumat cu hainele lor tradiționale colorate, ne-au plimbat cu bărcile lor numite balsas și ne-au arătat cum își fac singuri veșmintele colorate.
A doua oprire a fost direct pe insula Amantani (noi am ales această variantă în detrimetrul insulei vecine Taquile care este mult mai comercială – are deja și câteva lodge-uri pentru turiști).
Insula Amantani e un loc ferit de valul modernității, unde am simțit că ne-am întors cu 100 de ani în urmă, într-un univers paralel simplist, guvernat după reguli nescrise: aici nu există mașini (nici măcar agricole, așa că oamenii muncesc manual pământul), internet, titluri de proprietate (acestea sunt moștenite din generație în generație, însă nu există acte), electricitatea este limitată la câteva ore pe zi, nu există pensii sau taxe, iar conducerea insulei este cât se poate de autonomă și democrată – conducătorii sunt aleși în fiecare an prin votul localnicilor în piața publică. Avantajul este că toți localnicii muncesc la fel de mult, sunt la fel de bogați, oamenii sunt simpli și fericiți, iar astfel se pot bucura nestingheriți de frumusețile insulei de care au grijă.

Familia la care aveam cazare ne-a primit cu brațele deschise și masa pregătită: o supă din legume și niște specialități din cartofi (carnea e mai rară pe aici). Ne-au povestit cum se organizează ei ca și comunitate: “Suntem liberi și fericiți pentru că ține doar de noi să ne rezolvăm orice problemă”.
Apoi am urcat pe cel înalt vârf pe care am ajuns vreodată, la 4.100 de metri altitudine și am putut admira de la înălțime apusul colorat pe lac. Nu vă imaginați că am escaladat ore în șir, insula este la 3.800 de metri altitudine, așa că în realitate a fost o plimbare plăcută de aproximativ o oră. Însă trebuie să aveți grijă să vă aclimatizați cu o zi înainte în Puno: efort mai puțin și puteți apela la pastilele Sorochi pe care le găsiți la orice farmacie!
Ne-am întors acasă plini de energie, în căsuța cochetă cu vedere la lac. Am petrecut una dintre cele mai memorabile seri, cu gustări specifice, costume tradiționale, muzică cântată live de o trupă locală și dansuri în jurul focului de tabără. În plus, seara s-a terminat cu câteva momente în care am admirat cerul înstelat și atât de clar datorită lipsei electricității. Am putut efectiv simți cum liberatea și fericirea se măsoară în lucruri mărunte!
Pentru noi a fost o experiență care ne-a făcut să ne simțim mai bogați și în urma căreia am plecat cu trei idei în minte:
1. Pentru a păstra tradițiile trebuie plătit un anumit preț: o comunitate tradițională vine la pachet cu reguli stricte și automat cu o evoluție mai lentă conform accepțiunii generale. Va fi generația zilelor noastre capabilă de acest sacrificiu?
2. Ne putem lipsi de multe lucruri în viață: așa cum localnicii de pe Amantani se lipseau de partide politice, pensie, mașini, electricitate constantă, și noi ne putem lipsi de multe lucruri din jurul nostru care adesea mai mult ne îngreunează viața. Faceți exercițiul acesta: aruncați lucrurile de care nu aveți nevoie în casă și ghidați-vă după regula “one in, one out” atunci când sunteți tentați să cumpărați ceva nou. Vă asigur că vă veți simți mult mai eliberați! Japonezii sunt pionierii curentului minimalist, păstrând regula cu maxim 100 de lucruri în casă. Dacă ei au ajuns la performanța aceasta, cred ca e cazul să începem și noi de undeva.
3. Fericirea e ceea ce noi simțim: la fel de fericit poate fi un francez care tocmai a absolvit Harvard și un localnic de pe insula Amantani care a terminat de lucrat pământul și urmează să se ducă la hora din sat.

Sfaturi și experiențe împărtășite de prietenii noștri Anda și Ionuț de la Travelship.ro.
Viața e prea scurtă pentru a nu călători, așa că vă urăm să fiți niște exploratori neobosiți! <3

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *