Detoxifierea un moft sau o necesitate?

O dată cu venirea verii, începem să ne preocupăm tot mai mult de curățenia interioară, ne dorim să ajungem în formă optimă până în sezonul concediilor. Informația despre detoxifiere pe care o găsim prin intermediul media, este de cele mai multe ori un pic confuză, de aceea am ales acest subiect.

Un program de detoxifiere are ca scop detoxifierea ficatului, colonului și a sistemului limfatic. Se aseamănă cu a face ordine în casă și a pune toate lucrurile la locul lor. Pe scurt, trebuie să dăm o pauză ficatului, să curățim colonul și să punem în mișcare prin sport, sistemul limfatic. Dacă ficatul tău este toxic, nu poate detoxifia sângele care îl străbate. Așa încât toxinele sunt recirculate în organism.

Cum recunosc excesul de toxine acumulate în organism?

  1. Transpirația excesivă (constantă)
  2. Limbă încărcată și respirația urât mirositoare (halenă)
  3. Acneea
  4. Grăsimea încăpățânată și obezitatea
  5. Inflamații și dureri musculare
  6. Retenția constantă de apă
  7. Depresia
  8. Durerile de cap
  9. Constipația și eliminarea neregulată a deșeurilor
  10. Sistem imunitar scăzut, oboseală

Cum se realizează detoxifierea printr-un ficat sănătos?

Toxinele liposolubile, inclusiv reziduurile metabolice, poluanții chimici și contaminanți, micro-organismele, aditivii alimentari, medicamentele, sunt transportate din intestin către ficat. Aflate în ficat, începe FAZA 1 de detoxifiere, de neutralizare a anumitor toxine. Toxinele neutralizate trec în FAZA 2 de detoxifiere, unde sunt transformate în compuși hidrosolubili. Aceste toxine transformate sunt transportate către rinichi și urmează să fie eliminate din organism.

 Dar…detoxifierea printr-un ficat bolnav?

Într-un ficat bolnav, procesul de detoxifiere nu reușește să țină pasul cu toxinele care intră în ficat. Toxinele se acumulează, sunt recirculate prin organism și sunt depozitate în țesuturile organismului nostru, inclusiv țesutul gras, creier și alte componente ale sistemului nervos, cauzând simptomele descrise anterior. O dietă săracă cauzează inflamații și produce cortizol. Un nivel ridicat de cortizol cauzat de stress-ul fizic, nutrițional și psihologic conduce la o dorință nestăvilită de a consuma zahăr și sare, iar acestea conduc la alegerea consumului de alimente de tip fast-food în cantități și mai mari. Așadar, combinația de cortizol și o dietă săracă determină inflamarea tractului digestiv. Și mai mult cortizol, o inflamare și mai puternică, este un cerc care nu se poate opri decât printr-un program de detoxifiere.

Programul nutrițional în detoxifiere trebuie să susțină funcțiile hepatice și să îmbunătățească procesele naturale de detoxifiere ale organismului. Deasemenea, trebuie să susțină abilitatea organismului de a elimina toxinele, odată ce ele sunt neutralizate, reducând șansa că ele să fie recirculate și depozitate în organism.

 Ce facem?

 Câteva soluții:

  1. O alimentație curată, fără fast-food, bogată în nutritienti, clorofilă, vegetale
  2. Produse hepatoprotectoare, cum ar fi: ceaiuri, spirulină, silimarină, sfeclă
  3. Produse pentru curățenia colonului cu o cantitate optimă de fibre (ex: mix semințe, târâțe de grâu, nucă de cocos) consumate în iaurt, kefir, sana.
  4. Un consum optim pentru a oferi calea de eliminare din organism a toxinelor
  5. Probiotice (produse probiotice, iaurturi, polen crud, borș)

Un program de detoxifiere ajută organismul, chiar și in cazuri grave de toxicitate, conducând la o scădere dramatică a simptomelor, precum fibromialgia, simptomul colonului iritabil, insomnia metabolică și multe altele. Beneficiile imediate sunt o senzație de ușurare abdominala și de energie care duce la pierderea sănătoasă în greutate, acolo unde este cazul.

Merită? Cu siguranță, cine nu își dorește un tonus de invidiat?

Cu drag,

Nona Trif, Nutriționist și Instructor Sportiv

Fondator Barre Fitness Academy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *