Ce mă inspiră zi de zi

Când trăiești într-un mediu creativ, inspirația e cel mai de preț lucru. Fără să fie trecute în CV, inspirația și spontaneitatea sunt, de cele mai multe ori, la fel de importante ca studiile și experiența dobândită în ani.

De când mă știu cânt, dansez, improvizez. Mi-am câștigat existența pe scenă sau pe micile ecrane. Cred, fără să exagerez, că nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil fără un pic de inspirație. Așa că îmi caut inspirația în orice. Caut să mă “hrănesc” cu imagini, momente, oameni, gesturi, culori.

În fiecare zi știu că mă așteaptă câteva ore de filmare, în care trebuie să fiu un model, să fiu coerentă, plăcută. În timpul pe care îl petrec alături de telespectatori trebuie să aduc oamenilor care mă privesc ceva nou, bun și interesant pentru ei. Toate acestea nu se regăsesc, din păcate, în nicio carte. Ci în interiorul meu, așteptând un “semnal” din afară.

Sunt lucruri simple la care sunt atentă, pe care le prind din zbor sau care pur și simplu au un impact asupra mea. De la fotografiile de pe Instagram, la cărțile pe care le citesc, la serialele pe care le savurez, la rochiile pe care mi le doresc, la formele de gheață de pe geam (că tot e sezonul…), muzică din mașină…. Sau mirosuri care aduc nostalgie. Mirosul patiseriilor din oraș, care mă duce cu gândul la pâinea caldă din copilărie. Un parfum fructat, simțit discret, în trecere, care mă trimite chiar și pentru câteva momente într-o vacanță exotică; mirosul de frezii și zambile din casă, care îmi aduce aminte de primăveri speciale…

Cum mă ajută toate acestea? Îmi creează diverse stări. Îmi aduc bucurie sau chiar și o ușoară melancolie. Mă ajută să întru într-o stare prielnică pentru “creat”.

De multe ori, când scriu pe blog o fac rapid, în doar câteva minute, fără să îmi dau seama cum a trecut timpul. Surprind un moment în treacăt, intru într-o stare “de scris”. Trag mașina pe dreapta, scot telefonul și gata!, avem textul.

Mi-e greu să spun asta în cuvinte fără că activitățile mele să pară cel puțin bizare în ochii unora, dar așa se întâmplă. Inspirația e un moment, prins în treacăt, fără, aparent, nicio legătură cu viață ta actuală. Un moment care va crea la rândul lui alte momente, aduse împreună de o stare pe care ne este greu, tuturor, să o explicăm în cuvinte. Starea de grație.

Adela Popescu